CAPITOLUL 1 – Antioh Epifan, dupa ce a batut Egiptul, venind asupra Ierusalimului, jefuieste templul Domnului, asupreste poporul si-l sileste sa paraseasca legile parintesti.

l. După ce s-a luptat Alexandru Macedon, fiul lui Filip, care a ieşit din ţara Chitim şi a bătut pe Darie, regele Perşilor şi al Mezilor, a domnit în locul lui, fiind cel dintâi împărat de neam grecesc. 2. Şi a făcut războaie multe, a biruit multe cetăţi şi a nimicit pe regii pământului. 3. Şi a trecut până la marginile pământului, a luat prăzi de la neamuri multe şi a fost supus pământul înaintea lui. 4. Şi s-a înălţat şi s-a ridicat inima lui şi a adunat putere şi oştire foarte tare. 5. Şi a stăpânit ţări şi neamuri şi tirani şi i-au fost lui birnici. 6. Şi după aceasta a căzut la pat şi a înţeles că i se apropie moartea. 7. Atunci a chemat slugile sale cele cinstite, care erau cu sine, crescuţi din tinereţe,...

CAPITOLUL 2 – Matatia preotul, cu fiii sai, împotrivindu-se asupririi lui Antioh si ducându-se în muntele Modein, aduna ostire; murind, îndeamna pe fiii sai spre râvnirea legilor parintesti.

1. În zilele acelea s-a sculat Matatia, fiul lui Ioan al lui Simeon preotul, din fiii lui Ioiarib de la Ierusalim şi a şezut în Modein. 2. Şi avea el cinci feciori: pe Ionan, care era poreclit Gadis, 3. Pe Simon, care se numea şi Tasi, 4. Pe Iuda, care se numea Macabeul, 5. Pe Eleazar, care se numea Avaran, 6. Pe Ionatan, care se numea Apfus. 7. Şi văzând blasfemiile care se făceau în Iuda şi în Ierusalim, 8. A zis: “Vai mie! Pentru ce m-am născut a vedea zdrobirea poporului meu şi zdrobirea cetăţii celei sfinte şi a şedea acolo, când s-a dat în mâinile vrăjmaşilor? 9. Cele sfinte sunt în mâinile străinilor, iar templul Domnului a ajuns ca un bărbat fără de cinste. 10. Vasele măririi lui s-au dus în robie, pruncii lui mor în...

CAPITOLUL 3 – Razboaiele lui Iuda Macabeul cu Apoloniu si cu Siron, capeteniile ostirilor lui Antioh.

1. Şi s-a sculat Iuda, care s-a chemat Macabeul, fiul lui, în locul lui. 2. Şi ajutându-l toţi fraţii lui şi toţi câţi se lipiseră de tatăl lui, au pornit războiul pentru Israel cu veselie. 3. Şi a răspândit faima poporului său şi s-a îmbrăcat cu zaua ca un uriaş şi s-a încins cu armele cele de război şi a pornit luptele, apărând tabăra cu sabie. 4. Şi s-a asemănat leului în lucrurile sale şi ca un pui de leu răcnind la vânat. 5. Şi a gonit pe cei fără de lege, certându-i şi pe cei care tulburau pe poporul său i-a ars cu foc. 6. Şi s-au tras toţi cei fără de lege de frica lor şi toţi lucrătorii fărădelegii împreună s-au tulburat şi a sporit mântuirea în mâna lui. 7. Şi a amărât împăraţi mulţi şi a...

CAPITOLUL 4 – Alte doua razboaie ale lui Iuda Macabeul împotriva lui Gorgias si Lisias si biruintele lui. Curatirea templului Domnului.

l. Şi a luat Gorgias cinci mii de pedestraşi şi o mie de călăreţi aleşi şi oastea a pornit noaptea, 2. Ca să năvălească asupra taberei Evreilor şi să-i lovească fără de veste. Şi paznicii din cetate îi erau călăuze. 3. Şi auzind Iuda, s-a sculat el şi cei puternici, ca să lovească oştirea regelui cea din Emaus. 4. Că încă era risipită oştirea din tabără. 5. Şi a venit Gorgias la tabăra Iudei noaptea şi pe nimeni n-a aflat şi i-a căutat în munţi, că zicea: fug aceştia de noi. 6. Şi odată cu ziua s-a ivit Iuda în câmp cu trei mii de bărbaţi, însă platoşe şi săbii n-aveau, precum le era voia. 7. Şi au văzut tabăra neamurilor tare şi înarmată şi călărime împrejurul ei şi aceştia învăţaţi la...

CAPITOLUL 5 – Alte zece biruinte ale lui Iuda Macabeul împotriva vrajmasilor.

1. Şi dacă au auzit neamurile din jur că s-a zidit jertfelnicul şi s-a înnoit sfinţenia ca şi mai înainte, s-au mâniat foarte, 2. Şi s-au sfătuit ca să piardă neamul lui Iacov, pe cei care erau între ei, şi au început a-i omorî şi a-i pierde. 3. Şi a pornit război Iuda împotriva fiilor lui Edom, în ţinutul Acrabatene, căci ei năvăleau mereu peste Israel; şi i-au bătut cumplit şi i-au strâmtorat şi le-au luat prăzi bogate. 4. Şi şi-a adus aminte de răutatea fiilor lui Beon, care erau poporului spre laţ şi spre piedică, păzind cu vicleşug drumurile. 5. Şi i-a închis în turnuri, a tăbărât asupra lor, i-a ucis şi a ars turnurile împreună cu toţi cei dinăuntru. 6. Şi a trecut la fiii lui Amon şi a aflat mână tare...

CAPITOLUL 6 – Antioh Eupator, cazand in grea boala, moare chinuit.

1. Iar regele Antioh, umblând prin ţările cele de sus, a auzit că este în Elimaida Persiei o cetate mărită cu avuţie, cu argint şi cu aur, 2. Şi templul din ea bogat foarte, şi că acolo sunt acoperăminte de aur şi zale şi arme, pe care le-a lăsat acolo Alexandru, fiul lui Filip, regele Macedonenilor, care a stăpânit întâi între Elini. s. Şi a venit să ia cetatea şi să o prade, şi n-a putut, fiindcă planul lui fusese aflat. 4. Şi s-au sculat asupra lui cu război, şi a fugit şi s-a dus de acolo cu întristare mare, întorcându-se în Babilon. 5. Şi a venit un oarecare în Persia care i-a spus că au fost înfrânte taberele care s-au dus în ţara lui Iuda, 6. Că a mers Lisias cu putere tare întâi, şi a fost înfrânt de către...